VIDEO | Patru miliarde de lei pentru compensarea facturilor la gaze şi electricitate 

Publicat: 14/12/2021, 10:30

Pentru că Guvernul nu a știut să stăvilească scumpirea electricității și a gazelor de către firmele la care statul este acționar majoritar, România va plăti 800 de milioane de euro către companiile care ne livrează energie electrică și gaze, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în Top 5 evenimente economice ale săptămânii 4 – 10 decembrie 2021.

Guvernul vrea să aloce 4 miliarde de lei anul viitor pentru compensarea şi plafonarea facturilor la energie ale consumatorilor casnici şi industriali, iar banii vor fi prevăzuți în proiectul de buget. Suma va fi încasată de la stat de către furnizorii de gaze și energie electrică.

Potrivit Legii 259/2021 privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie, preţul energiei este plafonat la maximum un leu între 1 noiembrie şi 31 martie 2022, la care se adaugă o compensare de 29 de bani pentru cei care consumă până la 300 de kWh, plus o marjă de 10%, pentru consumatorii casnici.

La gaze, compensarea va fi de 33% din preţul gazului-marfă din factură, iar preţul a fost plafonat la 0,25 de lei pe kWh.

În ceea ce priveşte clienţii noncasnici de genul IMM, microîntreprinderi, PFA, cabinete individuale, profesii liberale, la energia electrică, din preţul final se scad, în perioada 1 noiembrie-31 martie, tarifele reglementate de transport, serviciul de sistem, distribuţie, contravaloarea certificatelor verzi şi a contribuţiei de cogenerare.

La gaze, clienţii non-casnici nu plătesc tariful de transport şi de distribuţie, şi nici acciza.


Sursa: https://www.profit.ro/stiri/economie/infografice-productia-de-gaze-a-romaniei-nu-mai-acopera-nici-jumatate-din-consumul-intern-20494522

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
SE PLĂTESC 1.000 de lei direct de la stat. Banii intră în cont cu o...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cum ne ajută Inteligența Artificială să înțelegem mai bine virusurile?
×